Septembrie la Periprava

In urma cu cateva luni, am povestit aici partida facuta pe bazinul 8 de la Periprava, la inceputul verii. A fost o partida cu multe capturi, intre care si una de 17kg, singurul regret fiind ca n-am prins mai mult peste mare. Pestele era acolo, dar parca m-a ocolit. In ultima seara, un prieten m-a intrebat daca ar putea pune si lansetele lui pe vadul meu, care producea trasaturi constante. Sigur! Prinsesem deja un camion de „teroristi” solzosi de 8-12kg, care-ti smulgeau lanseta din mana si mana din umar. Eram frant. Sa mai prinda si altii. I-am plantat monturile printre monturile mele, cu aceleasi boiliesuri cu care dadeam si eu. Primul crap pe care l-a scos a avut 5kg. Al doilea a avut 21,5 kg.

Asa ceva nu se uita. M-am intors in septembrie la Periprava, cu gandul de a sta pe alt loc si de a incerca un pescuit in alt stil. Imi faceam griji pentru cantitatea de nada. In vara, crapii ma curatasera pana la ultimul boilies. Si poate ca nici nu era cea mai buna perioada a anului. Cat vor manca acum?

Asa ca am schimbat strategia de nadire si am pus monturile pe farfurii, cu un minim de nada. O nadire punctuala si economica. Aveam suficienta nada pentru o nadire de amploare, dar vazusem in vara ca pestele mananca enorm si nu ai garantia ca, daca ii dai din belsug, ajungi sa prinzi si crap mare. Nadirea grea atragea mult peste, dar nu neaparat exemplarele cele mai importante.

Vremea era in schimbare, vara se pregatea sa lase loc toamnei. In prima zi a fost cald si crapii de Periprava ne-au intampinat cu o repriza de trasaturi rapide si abundente, dupa vechiul tipar, dar in ziua a doua timpul s-a racit brusc, au aparut norii, vantul si-a schimbat cursul, trasaturile s-au rarit si a inceput jocul de-a soarecele si pisica la care te expui cand pescuiesti cu nada putina si crapul nu e foarte flamand.

Era intr-adevar alt scenariu fara de pescuitul din iunie, asa cum voiam, dar era destul de imprevizibil. Asteptam de la un minut la altul ca senzorul sa tipe, varful lansetei sa se aplece spre lac, tamburul sa scoata fum si sa incepem al patru sutelea dril cu un crap salbatic nervos, dar ziua trecea intr-o apatie neverosimila. La un moment dat, cu toate ca stiam ca pescuitul asta implica o portie de asteptare, am intrat in panica. Unde era pestele? Gresisem locul? Sau nadirea? Sau nada?

In capatul opus al lacului, o echipa de pescari facea partida vietii, prinzand teni fara numar si de marimi impresionante. Sylvain Remetter ne aducea vesti care ne lasau cu gura cascata. Azi au luat cinci bucati intre 15kg si 18kg. Doar dupa-amiaza, ca mai devreme s-au dus la stiuca. Au luat doua bucati de 17kg intr-o ora… Naucitor. Ce apa au in fata? am intrebat. Apa mica. Prin comparatie, noi aveam apa mare. Hmm. Ca bonus, au luat si crapul de 21,5kg prins in vara de prietenul meu, atat ca acum avea 18kg, dupa depunere. Era a patra oara ca se prindea in sezonul asta. Haplea, am zis posac, acrit de strugurii la care nu reuseam sa ajung. Ce inseamna Haplea? a intrebat Sylvain.

O posibilitate era sa ne mutam, dar locul imi placea grozav, cu toate ca era incomod. Aveam in fata un caleidoscop de structuri: doua canale cu latimi de 30m care formau o intersectie in T, pereti de stuf transversali, tapetati sub apa cu scoici, un cordon de raris taiat si o platforma de apa libera. Platforma e termenul local pentru „intinsura”. Greu de crezut ca toate astea nu tineau crap mare. Partea incomoda era cordonul de raris, prin care trebuia sa aducem crapii intepati in larg. Exista un mic culoar fara agatatura, dar bineinteles ca pestele nu era atat de amabil incat sa se strecoare prin el. Prefera sa se parcheze. Asa ca ne urcam in barca si il aduceam prin raris, tragand cu mana de fir. Comic, dar eficient.

Ca sa verificam ce peste mai e pe vad, am pus doua monturi Withy Pool, care scot ciortanii si din piatra seaca. Am renuntat la pop-up-urile pe mix de boilies, cu granule de pluta, si le-am inlocuit cu pop-up-uri fluo. La celelalte lansete am pus snowman-uri cu aceleasi pop-up-uri viu colorate. Am testat mai multe culori la pop-up-uri si, in conditii de apa limpede si cer noros, predominante pe timpul zilei, albul si galbenul au fost cele mai productive. Pana la sfarsitul partidei vom continua in formula asta.

In noaptea aceea am luat o „torpila” de 17,5kg din intersectia in T, la o adancime de 2,5m. Dupa 24 de ore, la aceeasi ora si in acelasi loc, a venit si un ten de 17kg. L-am adus pana la marginea pontonului si ma asteptam sa plece intr-o explozie de spuma, dupa obiceiul tenilor, dar se plimba calm. Am pus lanterna pe el si l-am impins usor cu minciogul. Pleaca! S-a dus cativa metri si s-a intors. Bun, atunci hai pe saltea. I-am dat o gura de aer si l-am bagat in minciog. Abia cand l-am ridicat pe ponton a facut un scandal-monstru.

In ultima zi a plouat. Se conturase un ritm de hranire si ciortanii nu ne mai deranjau. In sfarsit, nadirea pentru fiecare peste in parte functiona ca la carte, dar asteptarea nu fusese usoara. Prindeam mai putin peste ca vara, consumam mai putina nada, iar capturile erau mai mari. Cerul acoperit, vantul sustinut, dar cald, si burnita constanta erau ingrediente pentru crap mare. Finalul partidei ne-a adus si cativa crapi trecuti de 15kg, unul dintre ei venind chiar in timp ce filmam un material pentru „Catch & Release”.

A tras in larg, la marginea cortinei de stuf, si ma pregateam sa vad crapul parcandu-se intr-o ragalie, dar asta a venit exact pe culoarul de apa libera. L-am scos ca pe un cadou pretios, iar la sedinta foto si-a ridicat inotatoarea dorsala si a pozat pentru camera, infoiat ca un razboinic de Dunare. Ca-n filme, nu altceva!