Vremuri

“… protecţia naturii este o măsură preventivă de a ȋmpiedica ceva rău; reconstrucţia ecologică o masură curativă de reparare a răului comis” – P. BANARESCU

Vremea unui nou ȋnceput

Suflarea blândă a primăverii readuce uşor, uşor lumea la viaţă. După o perioadă mai rece care a fost cu adevărat iarnă doar cu numele, exceptând  unele mici intervale de timp, sorele se ȋndzdrăveneşte parcă pe zi ce trece. Prinde mai multe puteri. Alungă ȋntunericul mai repede dimineaţa şi ȋi cedează locul mai greu seara. Deşteaptă iarba adormită a câmpurilor, pune ȋn mişcare seva arborilor, cheamă la băi de lumină şi căldură gângăniile lumii scoţându-le din ascunzişurile hibernale. Se reȋntorc şi călătoarele păsări ale codrilor şi luncilor. Peştii se pun ȋn mişcare ȋncepând a se aduna pentru ȋmperechere.

Ȋncepe un nou ciclu de viaţă.  Iarna a rămas ȋn urmă. Ȋncet ea se va pierde ȋn uitare. Şi baba Dochia cu ale ei cojoace miţoase, pline de omete trecătoare va deveni doar amintire. Nu mai este timp pentru trecut. Nemişcarea ternă a iernii este ȋnlocuită treptat de frenezia vieţii ȋn revenire. Tot ce este viu o simte. De la organismele cele mai simple până la animale şi chiar până la oameni. Cu toţii simţim ȋntr-un fel sau altul transformarea care are loc ȋn natură. Pe toţi ne afectează.

Unii copacii au degete de muguri iar alţii mai grăbiţi au deja degete de flori. Albinele roiesc ȋn jurul acestora sporăvăind vesele cu zumzetul lor neȋntrerupt. Aceşti primi copaci pe ramurile cărora caliciul florilor s-a deschis mai timpuriu reprezintă o mare bucurie pentru micile şi harnicile insecte melifere.

Apele prind a se ȋncălzi. Vremea nuntitului la mai toate neamurile de peşti se apropie. Ȋn organismul acestora se produc schimbări. Schimbări de ȋnfăţisare, schimbări de comportament, de metabolism.

1. Vremea braconierilor

Acum este vremea postului Sfintei Sărbători a Ȋnvierii Mântuitorului Iisus Hristos. Vreme de rugăciune, vreme de meditaţie şi vreme de curăţire trupească şi sufletească. Este vremea opreliştii consumului de carne (de orice tip), dar totuşi ȋn unele zile există dezlegări la peşte. Acum din păcate este şi vremea braconierilor. Ei „muncesc” tot anul dar acum ȋşi intensifică „activitatea”. Pentru ei perioada de prohibiţie precum şi perioada premergătoare zilelor cu dezlegare la peşte reprezintă „momente de vârf”.

III. Vremea faptelor- vremea luptei

Pescarii ajunşi la disperare din cauza braconierilor ȋncep să ia atitudine. Prin multe zone ale ţării s-a trecut la fapte. Acţiuni de control pe apele publice, acţiuni de căutare şi distrugere a infamelor instrumente de braconaj ( plase, setci, etc.). Dacă statul nu face mai nimic ȋn această direcţie atunci o fac pescarii. Grupaţi ȋn asociaţii, cluburi  de pescuit sau alte forme de asociere, oamenii de bună credinţă s-au pus pe treabă. Cred că ȋn acest context al somnului aproape de veci al autorităţilor şi al eternei nepăsări faţă de ceea ce ȋnseamnă fenomenul piscicol, nu ar trebui să insistăm chiar deloc asupra laturei legale a acestor acţiuni. Importante sunt rezultatele.  Zeci…sute  de kilometri de setcă au fost scoşi din apă. O mulţime de peşti au fost eliberaţi din ochiurile viclene ale acestor instrumente şi redaţi habitatului lor natural. Apoi setcile au fost arse, spre neîndoielnica pagubă financiară şi sperăm că şi pentru descurajarea morală a proprietarilor.

Fiind şi eu membru al unui club de pescuit am participat la una dintre multele  acţiuni antibraconaj pe care colegii mei le-au organizat anul acesta. Rezultate au fost. Din păcate s-au găsit şi plase monofilament vechi, uitate de braconieri de mai mult timp în apă,  în care erau peşti morţi, dar s-au găsit şi setci din care peştii prinşi în ele au putut fi eliberaţi în condiţii bune. Era ȋn plină prohibiţie la ştiucă iar plasele diabolic şi strategic asezate ȋn jurul ȋntinderilor de stuf făcuseră multe victime ale neamului Esox şi nu numai.  Este foarte bine că se luptă împotriva braconajului. Judeţul Suceava are luptătorii săi, membrii „Bucovina Spinning Club”, alte judeţe au luptătorii lor, şi uite aşa, mai multe ape importante ale ţării încep să spere că vor veni vremuri mai bune şi pentru ele. Lucru bun dar totuşi trist. Trist pentru că s-a ajuns până ȋn acest punct al nevoii imperioase de acţiune pentru salvarea peştilor.

Braconierii primesc lovitură după lovitură. Nu le convine ce se întâmplă. Chiar deloc. Încep să-şi  ia măsuri de apărare. Deocamdată încă nu au recurs la confruntări fizice directe cu membrii clubului ieşiţi la „vânătoare” de setci ( cel puţin ȋn zona noastră de patrie) şi sper ca acest lucru să nu se întâmple niciodată, dar au găsit alte metode. Au plantat pe drumurile de acces spre acumularea Rogojeşti mai multe „crampoane” artizanale din metal. Din păcate acestea au făcut şi victime înfingându-se în mai multe cauciucuri ale maşinilor care au trecut pe acolo, spre bucuria vulcanizărilor din zonă. Singurele care au avut ceva de câştigat din aceste acţiuni stupide ale unor personaje şi mai stupide.

Trebuie subliniat însă un lucru. Cei care pun şi scot setcile, cei care se ocupă efectiv de munca murdară, sunt doar nişte simpli pioni care câştigă şi ei câţiva bani făcând acest lucru. Nu încerc să îi disculp. Sunt şi ei vinovaţi de măcelul pe care îl desfăşoară, dar vreau să subliniez ȋncă o dată un fapt cunoscut  de toată lumea: în spatele lor se află principalii beneficiari, braconierii şefi. Cei care dau ordinele, cei care se ocupă de comercializarea peştelui masacrat, cei care culeg cele mai multe roade ale acestor acţiuni. Sunt mai mulţi, cu teritorii delimitate, cu zone de influenţă clare şi fiecare cu oamenii săi. Din păcate printre ei se află şi oameni ai legii, oameni care ar trebui să lupte împotriva braconajului. Lupii paznici la oi. Deci nepăsarea autorităţilor, despre care vorbeam mai înainte, devine uşor de înţeles. Cum ar putea acei oameni (pe care mă mir că nu îi „strânge” uniforma cu însemnele României pe ea,  pe care o îmbracă atunci când pleacă la serviciu) să păzească ceva ce tot ei fură? E ceva fără sens, nu?  Fără sens sau nu, cert este că se ȋntâmplă. Şi nu de ieri, de azi, se ȋntâmplă de foarte mult timp. Populaţiile de peşti au fost şi sunt ȋn continuare decimate ȋn mod constant, an de an. Peştii mulţi şi mari din trecut au devenit amintire. Dacă se va continua ȋn ritmul acesta atunci ȋnsăşi existenţa multor specii va fi pusă ȋn pericol.

Ȋncă o dată repet, ȋn acest context atât de sumbru al durerii ȋn cele mai intime zone dovedită de organele abilitate ȋn administrarea fondului piscicol, acţiunile antibraconaj ale membrilor „Bucovina Spinnig Club” (ȋn judeţul Suceava) precum şi a celorlalţi luptători ȋn combaterea acestui flagel, la nivel naţional, se ridică desupra legii. Devin legale de la sine. Devin legale prin moralitatea scopului lor: „Salvarea  populaţiilor de peşti”. Fără interese financiare vădite sau ascunse, prin cheltuială proprie, un grup de oameni de bună credinţă, care ȋncă mai cred că ceva minunat se poate ȋncă face, care mai visează că apele publice vor redeveni ceea ce au fost cândva, care mai speră ȋn salvarea, conservarea şi chiar ȋn revigorarea speciilor de peşti care vieţuiesc ȋn aceste ape, au declarat război humanoizilor invadatori şi distrugători ai vieţii piscicole pe care dicţionarul explicativ al limbii române ia categorisit cu denumirea de „braconieri”.  Lăudabile acţiuni. La fel de lăudabile sunt şi acţiunile de populare şi repopulare cu diferite specii de peşti ale apelor publice pe care aceste cluburi, asociaţii, etc. le fac.

Cârcotaşi se vor găsi mereu, căi de, vorba aia din popor: „ Nuntă făra vorbe şi moarte fără bănuială nu se poate”, dar nu trebuie ascultaţi, nu trebuie aplecată urechea spre ceea ce se suşoteşte pe la colţuri. Trebuie urmată direcţia rectilinie a luptei ȋncepute. Trebuie să existe concentrare doar pentru acţiunea ȋn sine şi pentru scopul ei  final. Cârâitorii să-şi vadă de ale lor, şi dacă alta nu ştiu a face nu au decât să dea din gură, să cârâie şi să mârâie cât vor, căci oricum nu-i ascultă nimeni, poate doar vântul. Unii cu vorba, alţii cu fapta. Vorbele trec, dispar, se risipesc,  dar faptele rămân. Fapte concrete, importante, mai presus de orice semn de ȋndoială morală. Dar până la urmă este şi normal să apară reacţii. Reacţii diferite, pentru că difeiţi suntem cu toţii căci aşa am fost creaţi. Acţiuni de acest gen nu au cum să treacă neobservate. Este imposibil. „Chiar si un fir de par are umbra sa”( Etiam unus capilus habet umbram suam ) spuneau  latinii şi aveau perfectă dreptate. Deci până la urmă reacţiile de orice tip faţă de acţiunile antibraconaj şi de repopularea a apelor publice, ale celor mai sus menţionaţi, sunt fireşti.

Ce este cu adevărat imporant este ca aceste acţiuni să continuie. Orice intimidare şi reacţie adversă veniţă din partea jefuitorilor nu trebuie să reprezinte obstacole ci din contră, ele trebuie interpretate ca fiind noi stimulente pentru a se continua ceea ce s-a ȋnceput.

1. Vremea iubirii

Dar să ȋncheiem pe un ton mai optimist şi să nu uităm că acest minunat anotimp al retrezirii la viaţă a naturii reprezintă şi anotimpul iubirii pentru multe dintre necuvântătoare. Este anotimpul dragostei, anotimpul perpetuării speciei.

Păsări, animale, insecte, peşti…. dragoastea nu iartă pe nimeni. Toţi urmează drumul adânc săpat ȋn codul lor genetic. Reproducerea este o caracteristică a lumii vii. Specia trebuie să mearga mai departe, ea nu trebuie sa dispară. Natura are grijă de tot şi de toate.

Ȋn habitatele lor peştii pornesc boiştea. Noi generaţii sunt pe cale să apară, sau deja au apărut. Acum este nevoie mai mult decât oricând de intervenţia omului pentru a proteja peştii aflaţi ȋn nuntit. Acum ei devin o ţintă mult mai uşoară pentru braconieri, deoarece ȋn această perioadă ei se aţin ȋn grupuri mari iar instinctul sexual primează ȋn faţa celui de autoconservare. Devin mai neateţi, devin mai neglijenţi, mai expuşi. Acum iubitorii naturii trebuie să-şi facă cel mai mult datoria. Trebuie să aibă grijă ca peştii aflaţi ȋn bătaie să depună ȋn siguranţă icrele iar fecundarea acestora să se desfăşoare ȋn cele mai bune condiţii. Coraborate aceste acţiuni cu cele de repopulare ale apelor naturale, ele nu pot duce decât la un singur lucru: RENAŞTEREA FONDULUI PISCICOL.

Iată ce spunea naturalistul I. Simionescu despre nuntitul păstrăvilor (un peşte răpitor din ce ȋn ce mai rar ȋn apele noastre), cât de frumos ȋl descria:

„….Ca o coardă se îndoaie, cînd are de trecut, în susul apei, vreun prag. Nu e fiinţă, ci o strujitură de oţel. Mai ales cînd vremea nunţii se apropie, e mai îndrăzneţ, mai vioi, mai de oţel. Se îmbracă în haină de sărbătoare, bogată în culori. În jocul valurilor, în sclipirea soarelui, e ca o formă de pietre scumpe. Dragostea şi el şi-o arată prin figuri de notat; e hora lui. Viaţa ce gîlgîie într-însul, ca şi în goţcanul de pe creasta de munte, n-o poate stăpîni. Cînd îşi vede potrivnicul se ia la harţă şi mai totdeauna, în vremea …., cînd îşi leapădă icrele, se prind mulţi păstrăvi zgîriaţi, sîngeraţi de colţii altora mai tari. Perechile s-au ales; călătoria de nuntă e şi pentru ele la modă. Cascadele, bolovanii, repezişurile nu sînt piedici; muşchii vînjoşi le înving, iar grija de a-şi ascunde icrele, maşcate cît un bob de mazăre, de privirea hulpavă a zglăvoacelor, le mînă hăt departe în susul pîrîului. Se găsesc pînă şi în lacurile de pe vîrfurile înalte ale Carpaţilor. Ajungînd la locul socotit drept potrivit, se pun pe treabă. Cu coada drept lopată, cu înotătoarea drept mătură, dau prundişul la o parte, fac o gropiţă netedă; femeia leapădă ouăle, le acoperă îndărăt cu nisip ori prundiş mai mărunt. Se zice că aleg nopţile cu lună, cînd murmurul apei e mai tainic, îngînîndu-se cu şoapta cetinelor pururea înverzite. Se mai spune că nu lasă sămînţă în voia soartei, ci stau de strajă şi o păzesc cu îndîrjire…..”

O rază de speranţă există, o mică lumină pâlpâie ȋncă anemic ȋn ȋntunericul brutal al distrugerii ireversibile, dar măcar primii paşi au fost făcuţi.

Să privim aşadar ȋncrezători spre ziua de mâine!