Mreana (Barbus barbus)

Mreana este una dintre speciile cele mai cunoscute din apele noastre colinare şi de şes, fiind prezentă aproape în toate râurile europene, cu excepţia Peninsulei Scandinave. Mreana este uşor de recunoscut, datorită formei şi particularităţilor morfologice.
Peşte fusiform de talie mijlocie, are o lungime a corpului de 40-60 cm, excepţional 80-90 cm şi o greutate de 600-800 g, cu exemplare izolate de până la 5-6 kg, dar în Dunăre s-au prins chiar şi exemplare de 10-14 kg. Este acoperită de solzi cicloizi de dimensiuni reduse, care îi dau un aspect aparte. Gura este situată inferior, cu buze cărnoase, de pe care pleacă două perechi de mustăţi, cele anterioare fiind mai scurte. Culoarea generală a corpului este galben-murdară sau verde-măslinie, stropită cu pete mai închise sau alb-gălbui pe abdomen şi pe flancuri. Înotătoarele dorsală şi caudală au marginile mai intens colorate spre deosebire de celelalte, care sunt roşcate.
În perioada premergătoare reproducerii, pe cap şi spate, la masculi apar mici proeminenţe cutanate, numite butoni, iar pe părţile laterale apar dungi transversale albicioase, care după reproducere dispar. Specie ceva mai pretenţioasă la condiţiile de mediu, mreana preferă apele curgătoare spumoase, cu fundul tare, nisipos, alegând ascunzişurile de sub pietre sau maluri. Mreana parcurge distanţe mari în căutarea hranei, reprezentată de larvele unor insecte, râme, melci şi unele crustacee mici care vieţuiesc pe fundul apelor. Solitară şi nocturnă, se reproduce începând cu sfârşitul lunii aprilie şi până în iunie. La masculi se poat sesiza în această perioadă prezenţa unor „perle ale dragostei” şi a unor dungi de culoare albă pe partea superioara a corpului. În aceasta perioadă, mrenele se adună în grupuri pentru a migra spre regiunea superioară a râurilor pentru depunerea pontei. Femelele se găsesc în frunte, fiind urmate de masculii adulţi şi apoi de tineret. Unde curentul apei este mai slab şi vatra bazinului prundoasă sau nisipoasă, femela depune 10000-15000 icre de culoare galbenă-portocalie şi de dimensiuni foarte mici. În perioada migraţiei, indivizii nu se hrănesc. Masculii sunt precoce comparativ cu femelele, atingând maturitatea sexuală la 3 ani, spre deosebire de femele, care depun primele icre la 4 ani.

Odată icrele fecundate, dezvoltarea embrionului şi eclozarea au loc după 6-7 zile, dacă temperatura apei are 17-20° C sau după un timp ceva mai lung, dacă temperatura este mai scăzută. Perioada propice de pescuit începe din a doua jumătate a lunii februarie şi ţine pană la sfârşitul lunii martie, în zile călduţe şi cu cer acoperit de nori.
Mreana se pescuieşte bine în ape tulburi, în mod special cu râmă, dar se pot folosi şi alte momeli cum ar fi bucăţi de caşcaval vechi, viermuşi de carne, coropişniţă matură sau larvă, slănină, bucăţele de peştişor.
Carnea mrenei este foarte gustoasă, dar are multe oase, considerent pentru care este mai puţin căutată; icrele sunt otrăvitoare, nu se pot consuma.
Lungimea minima admisă a mrenei ce poate fi reţinută după capturare este de 27 cm.