Paraziţi din carnea de peşte


carne-peste

Carnea peştilor din Rezervaţie nu conţine toxine proprii. Este adevărat, carnea cocoşelului de mare (Blennius) este considerată tradiţional a fi improprie consumului uman, dar asta nu pentru că ar fi toxică în sine, ci pentru că este de o calitate inferioară. Alte popoare îl consumă fără probleme. În schimb, carnea de peşte poate adăposti o multitudine de paraziţi. Situaţia este incomparabil mai frecventă la peştii răpitori, din pricina efectului cumulativ (riscul de a veni în contact cu parazitul este mai mare, întrucât speciile respective consumă alţi peşti, posibil a fi deja infestaţi).

În muşchii, peritoneul şi ovarele bibanilor, ştiucilor ori şalăilor prinşi putem întâlni mici chiste, care conţin viermişori rotunzi şi roşii, încolăciţi, de numai 2-3 cm lungime. Este vorba de larva unui vierme (Eustrongylides sp.) care are ca gazdă definitivă păsările ihtiofage. Odata eliberată din chist cu un cuţit, larva se mişcă încet, dar vizibil. Culoarea este dată de sângele gazdei, cu care viermele se hrăneşte.Din fericire, pe cât de neplăcut este aspectul cărnii infestate, pe atât de uşor este distrus parazitul, folosind metodele termice uzuale de preparare. Infestarea la om este rarisimă (numai cinci cazuri descrise de-a lungul timpului în SUA), fiind semnalată de suferinţe digestive nespecifice, date de migrarea larvei  prin peretele intestinal al omului.

schelet-peste

Mai rar, viermişori asemănători putem întâlni chiar în intestinul peştilor. Vorbim tot de un nematod (vierme rotund şi subţire) numit Cammallanus. Numai că de data asta peştele este gazda definitivă. Viermii sunt eliminaţi oricum când eviscerăm peştele, nu ridică aşadar probleme pentru noi, chiar dacă pot fi întâlniţi inclusiv la peştii paşnici (crap).

platica

Nu acelaşi lucru se poate spune despre botriocefal (Diphyllobothrium latum). În stadii inferioare de dezvoltare, viermele infestează peştii juvenili (chiar nerăpitori), de unde, prin efect cumulativ, are mari şanse să paraziteze un peşte răpitor. Dacă acesta din urmă ajunge pe masa noastră insuficient preparat termic, vom deveni gazdă definitivă pentru vierme, adică vom adăposti în intestine o tenie lată de 2 cm şi lungă de peste 15 m! Consumul tradiţional de carne sărată de ştiucă a fost considerat principala cauză a răspândirii bolii în rândul lipovenilor. Mult timp, Delta a fost considerată zonă endemică pentru această afecţiune, astăzi în regres vizibil datorită mijloacelor moderne de conservare (congelare), preparării termice corecte a cărnii, dar şi a înlocuirii rapide a populaţiilor de răpitori (generaţii mai scurte, peşte recoltat la vârste şi dimensiuni din ce în ce mai mici).

DELTA DUNARII. GHID TURISTIC SI DE PESCUIT

Facebook Comments
Apreciati articolul

Chirurg de meserie, pescar de placere. Pasionat de pescuitul rapitorilor cu momeli artificiale, nu refuza niciodata o partida de pescuit la crap, daca se desfasoara pe Dunare sau in Delta - asta cand nu e ocupat sa agite cloncul dupa somni. De peste 10 ani colaborator neintrerupt al principalelor reviste de profil din Romania (Pescuitul in Romania, Aventuri la pescuit, Superpescar, Pescuitul pentru toti), ca autor de articole halieutice si de popularizare medicala. De doua decenii bantuie Delta Dunarii in cautarea stiucilor, crapilor, salailor ori somnilor ei, experienta concretizata intr-un amplu ghid turistic si de pescuit al Deltei Dunarii (recent aparuta).

LASA UN MESAJ

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *