Tetanii si bube negre


vaci

Pentru pescarul care se respectă, tăieturile sunt ceva banal. Aproape fără excepţie, în plagă ajunge şi bacteria care provoacă tetanosul (Clostridium tetani), care, departe de a fi specifică Deltei, are de-a face cu orice zonă acoperită de pământ şi dejecţii animale. Ciudat, dar microbul cu pricina urăşte oxigenul, simpla expunere la aer omorându-l imediat. Înainte să piară în chinuri depune „ouă”, adică spori, aceştia ajungând pe orice cui, sârmă, spin sau ciob odată cu praful ridicat de vânt. Dacă în timp ce scurmăm prin bălegar după râme ne crestăm cu vreun ciob murdar, bacteria începe să se înmulţească. Culmea! Nu va putea pleca de acolo, căci peste tot va da de sânge, cu oxigenul lui cu tot. Este suficient însă să existe, pentru că din bubiţă descarcă o toxină puternică. Rezultatul? Muşchii încep rând pe rând să se contracte şi tot corpul se arcuieşte pe spate. Până şi muşchii masticatori se strâng spasmodic, de aici şi numele popular de fălcariţă dat bolii. Moartea survine rapid, în chinuri crunte. Totul, de la cea mai banală înţepătură!

Din fericire, bacteria e sensibilă la orice: aer, apă şi săpun, antibiotice banale. Tetanosul este singura boală necontagioasă pentru care s-a inventat un vaccin, obligatoriu încă din primele zile de viaţă. Celebrul „antitetanos” nu este altceva decât toxină tetanică în cantităţi prea mici pentru a ne afecta, dar suficiente pentru a stimula apărarea specifică a organismului. Ca să nu lăsăm baltă ştiucile pentru a fugi la spital, unde ne-aşteaptă doctorul să ne împungă cu toxină, va trebui să spălăm imediat pământul din plagă, să o expunem la aer şi să o dezinfectăm, fie şi numai cu ţuica din damigeană.

antrax

Mai iubitoare de Deltă e însă … buba neagră. Se cheamă antrax, dalac sau, fără prea multe fiţe, cărbune şi e o rudă bună cu tetanosul mult hulit. Este tot o bacterie (Bacillus anthracis) care trăieşte fără oxigen şi produce spori rezistenţi. Iubeşte căldura şi animalele, ierbivorele în special, temperaturile ridicate favorizându-i prezenţa. Delta, Dobrogea şi lunca inferioară a Dunării produc majoritatea cazurilor de îmbolnăviri de la noi, în ritm de câteva pe an. N-ar fi bai, dacă boala nu ar fi extrem de contagioasă. Simpla atingere a animalului decedat ne transformă imediat în bolnavi buni de dus la spital şi de pedepsit cu injecţii.

Când dă de oxigen, bacteria produce spori, printre cei mai rezistenţi din natură. Atât de serioasă e problema, încât odinioară vita bolnavă era îngropată la doi metri sub pământ, în var nestins! Carevasăzică ferit-a Sfântul să tăiem pielea vacii moarte de pe grind, că umplem de cărbune toată Delta! În cele mai multe cazuri bacteria se opreşte la piele, unde formează un buboi mare, urât şi negru. Necazul e că, spre deosebire de tetanos, care moare în sângele oxigenat, antraxul fuge şi spre alte organe. Uneori ajunge direct în plămâni sau intestine, prin inhalarea sporilor de pe blana animalelor sau prin consum de carne ori lapte infestate. Chiar dacă răspunde bine la mai toate antibioticele cunoscute, inclusiv la bătrâna penicilină, tratamentul trebuie început de maximă urgenţă.

Facebook Comments
Apreciati articolul

Chirurg de meserie, pescar de placere. Pasionat de pescuitul rapitorilor cu momeli artificiale, nu refuza niciodata o partida de pescuit la crap, daca se desfasoara pe Dunare sau in Delta - asta cand nu e ocupat sa agite cloncul dupa somni. De peste 10 ani colaborator neintrerupt al principalelor reviste de profil din Romania (Pescuitul in Romania, Aventuri la pescuit, Superpescar, Pescuitul pentru toti), ca autor de articole halieutice si de popularizare medicala. De doua decenii bantuie Delta Dunarii in cautarea stiucilor, crapilor, salailor ori somnilor ei, experienta concretizata intr-un amplu ghid turistic si de pescuit al Deltei Dunarii (recent aparuta).

LASA UN MESAJ

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *