Când Delta ne îneacă

Un mal de râu înalt şi alunecos, o gheaţă prea subţire, o barcă răsturnată sau pur şi simplu un cârcel rebel ne pot aduce într-o situaţie… mortală. Chiar dacă nu suntem direct implicaţi, şansele de a fi martorii unui astfel de eveniment cresc cu fiecare secundă petrecută pe baltă. O jumătate de milion de oameni din toată lumea pier anual înecaţi, aproape trei sferturi din cauza unor trăiri bahice prealabile.

Vorbim de înec când în plămâni ajunge din exterior un lichid, care formează un „dop” şi împiedică intrarea aerului în alveole. Dacă acestea rămân neaerisite, atunci sângele, împins permanent de la spate de inimă, iese din plămâni neoxigenat. Practic, nu apa ne omoară, ci lipsa oxigenului. Primul care se resimte e creierul, care poate muri în câteva minute, chiar dacă inima bate în continuare. După agitaţia iniţială, care nu face altceva decât să ne bage şi mai multă apă în stomac şi plămâni, îngreunându-ne corpul, urmează rapid pierderea conştienţei.

Când înecul survine în apă dulce, sângele – având un conţinut ridicat de săruri – poate atrage lichidul din plămâni spre vase, crescând şansele ca victima să îşi reia spontan respiraţia, cu condiţia să fie scoasă rapid pe mal. Din contră, când accidentul se produce în apă sărată lichidele din sânge trec iute în plămâni, agravând situaţia.

Ce-i de făcut? Din două persoane afectate, se acordă ajutor celei inconştiente. Dacă ambele sunt inconştiente, prioritate va avea victima cu cele mai mari şanse de salvare. Ea se scoate imediat pe mal, se aşează pe o parte, cu capul pe braţ şi gura larg deschisă în lateral. Dacă respiră spontan, sigur îi bate şi inima. Poate însă să nu respire, dar inima să-i bată în continuare. Un înecat fără puls presupune obligatoriu manevre de resuscitare: apăsări pe torace şi respiraţie gură la gură, în timp ce „pacientul” stă întins cu faţa în sus şi capul dat uşor pe spate.