Frenezii de primăvară

Primăvara dă foc naturii… Victor Hugo

Plăcută zi de primăvară. Plăcută şi frumoasă ca primăvara însăşi. Căci oare care alt anotimp este mai frumos şi mai dătător de speranţă decât primăvara? Cu siguranţă nici unul.

După o iarnă nici prea lungă dar nici scurtă, iată că în cele din urmă, ea, frumoasa dulcea şi inestimabila primăvară a venit.

A trimis mai întâi câţiva soli înaripaţi care din păcate au avut de înfruntat o ultimă răbufnire a doamnei de gheaţă, răbufnire ce a răpus multe dintre trupurile mici şi sleite de lunga călătorie dinspre sud, iar mai apoi a venit ea însăşi, călare pe coama vânturilor calde, zâmbind tuturor.

Apele au prins a şuşoti mai vesele, iar răzleţele petice de omăt ascunse în locuri mai umbroase şi-au trăit cele din urmă ceasuri spre bucuria vântului nebunatic care le-a cântat, vâjâind printre crengile încă golaşe, prohodul.

Apoi au înnebunit gâzele. Toate, de toate neamurile şi mărimile. Chemate de căldură şi lumină ele au ieşit puhoi din locurile numai de ele şi de Dumnezeu ştiute în care au stat la adăpost de frig încă din toamna trecută. Au ieşit şi au şi început a umple lumea cu bâzâitul şi zumzetul lor. Bucuria ciocănitorilor celor de-a pururi flămânde, plictisite şi ele să ciocăne cam fără rost trunchiurile lipsite de viaţă ale arborilor iernatici. Repede au început a le aduna şi a-şi astâmpăra foamea cu ele, stricându-le nunţile abia pornite.

Şi broscărimea iazurilor se bucură de ieşirea gâzelor. Stau umflatele verzui la pândă, de numai ochii li se zăresc din apă, şi cum observă vreo imprudentă bâzdâganie zburând prin preajma lor, o şi înhaţă cu limba lor cea lungă. Şi din păcate pentru sărmanele gâze, arareori greşesc orăcăitoarele ţinta. După ce­-şi umplu stomacurile mari ca nişte baloane, broaştelor le vine chef de cântec. Şi pornesc a cânta cu toatele, în fapt de seară, de răsună bălţile şi păpurişul din împrejurimi. Îşi cântă dragostele care le frământă.

Din înaltul verde al plopilor cucii obosiţi se opresc din glăsuirile lor repetate parcă pentru a le asculta. Şi lebăda cea graţioasă ascultă mulţumită această muzică de primăvară, aşezându-se mai bine pe ouăle pe care le cloceşte. Perechea ei e dusă să se hrănească pe undeva pe la marginea perdelei de stuf, stuf care-i serveşte şi ca pavăză împotriva vânturilor şi a valurilor cât şi ca adăpost contra eventualilor duşmani iubitori de ouă ori pui abia ieşiţi din găoace.

Florile aromate ale grădinilor şi ale câmpurilor râd la soarele din ce în ce mai mare şi mai cald. Dumnezeu le-a aranjat pe toate în grădina Sa. Pe toate în ordinea de El stabilită. A fost vremea albilor şi gingaşilor ghiocei, a micuților toporaşi, a brânduşelor catifelate şi a zâmbitoarelor zambile, apoi vremea narciselor sprinţare, a frumoşilor brebenei, a lalelelor grațioase, va veni apoi şi vemea heraldicilor crini, a cochetelor margarete şi a macilor sângerii… Dar să nu uităm nici de mica şi sfioasa lăcrămioară, cea care cu florile sale ca niste mici bobițe de mărgăritar înmiresmează atât de plăcut grădinile mai ales în serile liniştite, când lumea obosită a zilei începe încet să se retragă spre locurile de odihnă.

Nici pomii nu stau cuminți. Cu florile lor parfumate ei au chemat în grabă alaiurile harnice de albine la muncă, pentru ca nu cumva vreun plânset al cerului sau vreo toană a nestatornicului vânt să le ningă înainte de vreme peste iarba fraged-verzuie a câmpurilor. Salcâmii albi şi tufele de liliac te întâmpină cu aromele lor pline de nostalgie şi visare îndemnându-te parcă cu gândul spre dulci păcate.

Soarele se retrage spre apus îmbrăcând regală haină de roşie catifea.

Pe cerul de foc se disting chipurile fară de contur ale pasărilor ce trec în zboruri frânte, precum suspinlele din  piepturile îndrăgostiților.

Şi totul e frumos … şi totul e sublim… Am şi uitat de iarnă. În beția de miresme şi culori de acum ea nu­ îşi mai găseşte locul.

Noaptea cade încet scufundând soarele dicolo de orizonturi şi ridicând în vârfuri luna. Prin munții-nalți lupii cei suri nu-şi mai urlă la ea sălbăticia, au alte preocupări acum. De familie.

Pe malul iazului la adăpat apar pe furiş misterioase umbre. Lănciile înalte ale stufului şi întunericul care contopeşte culorile şi umbrele deopotrivă, le sunt complici de nădejde. Câteva vulpi mici şi roşii, o căpriorioară cu ochii umezi şi mers fremetător şi chiar şi un mistreț cu colții oțeliți, cu toții au simțit nevoia de a-şi potoli setea care le dogorea trupurile.

Şi noaptea curge într-una mutând încet stelele pe cer, risipind aşteptările şi împlinind fierbinți dorințe.

Prin apele calde de lângă maluri şi prin păpuriş, peştii nebuni îşi joacă horele şi danțurile lor nupțiale. Au uitat de toate şi de tot. Nu le mai e foame, nu le mai e frică de nimic. Apa mică nu-i mai deranjează, nu-i mai sperie. Spinările rotunde ale crapilor care frământă stuful ies afară din apă… dar nu mai contează. Importantă este acum doar dragostea şi ei sunt prinşi cu toții în jocul ei.

Este jocul dragostei şi al morții. Pentru mulți pescari înaripați şi nu numai, acum este vremea desfrâului culinar. Este un tribut plătit an de an, dar fără de care speciile nu s-ar mai perpetua. Fiecare cu norocul său….

Dragostea.. un vis nebun…ce te face să nu mai ții cont de regului…

Şi iată că luna obosită s-a retras tiptil pe după lunci şi dealuri. Sulițe mici de albă lumină, împung cerul dispre răsărit. Noaptea se desface mai întâi în mai multe nuanțe de gri apoi dispare de tot.

În marginea apei doi pescăruşi stau unul lângă celălalt, trup lângă trup, cioc lângă cioc,  privind nostalgici spre ziua ce tocmai se naşte. Stau alături, cuminți şi nemişcați ca două mici statui de mărgean scăldate de primele raze ale soarelui şi învăluite de fugarnici vălătuci de abur crud ce prind a se ridica din apă. Sunt ei, copiii cerului şi ai apelor, într-o clipă de răgaz vremelnic, într-o clipă de tandră apropiere şi iubire, înaintea zborurilor frământate de peste zi.

„ Iar prin anii tinereții, trecători vom fi de-a pururi

Doar iubirilor mărețe vom clădi în suflet turnuri,

Şi prin ale lor creneluri vom striga spre zarea toată,

Dulcea noastră rugăciune de iubire-naripată..”